În timpul domniilor lui Charles I, Charles al II-lea și Iacob al II-lea, credincioșii scoțieni devotați au fost persecutați. Mulți dintre ei erau ferm convinși că niciun rege pământean nu poate fi capul bisericii — așa cum pretindeau regii din dinastia Stuart. Acest rol îi revenea exclusiv lui Isus Hristos. Oamenii erau obligați să frecventeze biserici în care episcopii numiți de rege țineau predici ce conțineau puține referiri la Scriptură, dar multe atacuri la adresa celor care i se opuneau regelui. Însă exista un mic grup de creștini care au încheiat un legământ cu Dumnezeu, angajându-se să-L recunoască pe Isus Hristos drept Cap al bisericii și Domn al vieților lor. Au devenit cunoscuți sub numele de „Covenanters” (cei care au încheiat legământul) din Scoția. În 1638, mulți scoțieni (cunoscuți sub numele de „Covenanters” – semnatari ai unui legământ) au semnat acest document prin care contestau autoritatea regilor asupra bisericii scoțiene, respingând amestecul autorităților statului în chestiunile de credință.

          Semnatorii acestui legământ au ajuns să fie persecutați de autorități și de rege. Ziua de 11 mai 1685 „a rămas marcată de mai multe crime grave”, după cum afirmă istoricul Thomas Babington Macaulay. În Clydesdale, niște muschetari au executat trei muncitori care refuzaseră să se roage pentru rege, pe motiv că acesta s-ar putea să nu facă parte dintre cei aleși. În Eskdale, lordul de Westerhall a dărâmat casa unei femei care oferise adăpost unui fugar, iar soldații săi l-au împușcat pe fiul adolescent al acesteia. Tânărul a murit cu curaj, ținând în mână o Biblie. „Vă pot privi drept în ochi”, a spus el; „nu am făcut nimic de care să-mi fie rușine. Dar voi cum veți privi în ziua în care veți fi judecați după ceea ce este scris în această carte?” Însă cea mai cunoscută dintre execuțiile judiciare din acea zi a avut loc la Wigtown, în Scoția. Margaret Lachlane, în vârstă de șaizeci și trei de ani, și tânăra Margaret Wilson — care avea, probabil, optsprezece ani — au fost legate de niște stâlpi în zona inundabilă a țărmului din Wigtown, pentru a fi înecate de fluxul care se apropia.

          Ambele s-ar fi putut salva dacă ar fi rostit un jurământ împotriva rebelilor „Covenanters” (semnatari ai Legământului), jurând credință regelui în calitate de cap al bisericii și promițând să participe la slujbele episcopilor. Dar miza era recunoașterea lui Isus Hristos drept cap al bisericii, motiv pentru care ele nu au putut accepta aceste cerințe. Margaret Lachlane fusese prinsă în timp ce oficia o slujbă duminicală acasă, în loc să participe la slujbele bisericii recunoscute de autorități. Ea a fost legată de un stâlp într-un loc mai îndepărtat, astfel încât moartea ei să servească drept avertisment pentru femeia mai tânără. Margaret Wilson, împreună cu frații și surorile ei, a participat la slujbele „Covenanters” ținute în locuri izolate, în sălbăticie. Tatăl lui Margaret a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și salva fiicele, mergând chiar până la Consiliul Privat din Edinburgh pentru a cere clemență. Pe parcurs, și-a vândut tot ce avea pentru a strânge banii necesari cauțiunii. Cu toate acestea, a reușit să obțină doar eliberarea fiicei mai mici. A dus-o acasă pe Agnes, în vârstă de 13 ani, dar nu a putut să o salveze pe Margaret, în vârstă de 18 ani, de soarta ei crudă. Aceasta urma să fie executată împreună cu Margaret McLachlan, în vârstă de 63 de ani.

          Cele două femei au fost duse la Solway Firth, o zonă de coastă unde urma să crească rapid nivelul apei din cauza fluxului. Autoritățile au legat-o pe Margaret McLachlan, cea mai în vârstă, mai departe în larg, astfel încât să se înece prima, forțând-o pe tânăra Margaret Wilson să privească, în speranța că oroarea scenei o va determina să renunțe la principiile ei. În timp ce Margaret Lachlane pierdea lupta cu apele, un martor a întrebat-o pe Margaret Wilson ce vede. „Ce văd?” a răspuns ea. „Îl văd pe Isus Hristos, într-unul dintre mădularele Sale, luptându-se acolo. Credeți cumva că noi suntem cele care suferă? Nu, este Isus Hristos în noi; căci El nu trimite pe nimeni la război pe cheltuiala proprie.” Pe măsură ce apele se ridicau în jurul ei, ea a a recitat Psalmul 25 (un psalm al încrederii în Dumnezeu) și a citat din Epistola către Romani, declarând că nimic nu o poate despărți de dragostea lui Isus Hristos — nici măcar moartea. Familia și prietenii au implorat-o să-i aducă un omagiu regelui, susținând că regele Iacob al VII-lea al Scoției este conducătorul suprem, mai presus de Isus Hristos. Margaret Wilson a reușit doar să spună: „Dumnezeu să-l mântuiască pe rege, dacă voiește, căci mântuirea lui o doresc.” Însă Sir Robert Grierson din Lagg, cel care conducea persecuția împotriva lui Wilson, a cerut ca ea să depună jurământul. Margaret a refuzat, spunând: „Nu voi face asta; sunt unul dintre copiii lui Isus Hristos; lăsați-mă să plec.” Atunci, maiorul Windram le-a ordonat soldaților să o lege din nou de stâlp. Și astfel a murit. După retragerea apelor, trupurile celor două victime au fost recuperate și înmormântate într-un cimitir din apropiere.

          Credincioșii pot fi impresionați de sacrificiul lui Margaret Wilson, însă unii necredincioși pot privi moartea ei cu dispreț. Aceștia ar spune că fost o nebunie din partea ei să aleagă să moară astfel. Margaret ar fi putut trăi și ar fi putut schimba ceva în această lume. Deși viața lui Margaret Wilson pare o nebunie în ochii lumii, ea are valoare în ochii lui Isus Hristos. Margaret ar fi putut alege o cale mai sigură și mai ușoară. Ar fi putut să-și renege credința și să scape cu viață. În schimb, ea s-a dăruit pe deplin lui Isus Hristos, crezând că Împărăția Lui valorează mai mult decât orice poate oferi această lume. În vremea ei, autoritățile considerau devotamentul ei față de Isus Hristos drept o „nebunie”. Chiar și astăzi, unii ar spune că și-a irosit viața, că nu a trăit cu folos. Totuși, Margaret Wilson este o eroină a credinței. Curajul ei i-a inspirat credincioși timp de secole, amintindu-ne de o ascultare deplină față de Isus Hristos, indiferent de preț. O relatare istorică menționează că, după moartea lui Margaret, o persoană care o batjocorise în timpul procesului a regretat ulterior, spunând: „Am înecat o sfântă”. Într-adevăr, povestea lui Margaret ne provoacă. Într-o lume care ne îndeamnă să alegem siguranța, să ne conformăm și să evităm conflictele, ea ne cheamă la o credință radicală, neclintită și plină de sacrificii. Ea ne amintește că a-L urma pe Isus nu înseamnă confort, ci angajament. Margaret Wilson a murit recitând Psalmul 25 și capitolul 8 din Romani. În Romani 8:18 noi regăsim următorul gând: „Socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava care are să fie descoperită în noi.”

          Margaret Wilson a fost o persoană obișnuită, la fel ca majoritatea dintre noi. Nu a avut putere, influență sau realizări mărețe în ochii lumii. Dar a avut ceva mult mai important: o credință care a rămas neclintită în fața morții. Dar noi? În viața noastră de zi cu zi, Îl mărturisim pe Isus Hristos cu același curaj? Suntem dispuși să trăim într-un mod pe care lumea l-ar putea considera o nebunie, doar pentru că Îl iubim pe Mântuitorul nostru? Margaret Wilson nu și-a irosit viața. Și-a oferit-o ca o jertfă vie pe altarul lui Dumnezeu, încrezându-se în promisiunea veșniciei împreună cu Isus Hristos. Poate tocmai de aceea, mărturia ei rămâne relevantă și în zilele noastre. Fie ca îndrăzneala ei să ne inspire și să ne ajute să rămânem statornici în credință, indiferent de prețul pe care va trebui să-l plătim!

Bibliografie:

It Happened Today | Christian History Institute

The Story of Margaret Wilson, the Scottish Covenanter

The Story of Margaret Wilson and Suffering / March MISSION Madness #5 - Family Disciple Me

Margaret Wilson:Drowned in Solway Firth | Lineage Journey